Alimentație

Cum alegem un PEPENE copt, dulce şi fără chimicale

Ne aflăm în plin sezon al pepenilor – cea mai delicioasă şi ieftină metodă de a ne răcori în zilele caniculare de vară.

Însă cum îl alegem pe cel mai bun? Iată câteva sfaturi şi  trucuri pentru a alege pepenele perfect:

Testul dopului

Pentru a ne da seama dacă pepenii au fost injectaţi cu substanţe care să le accelereze creşterea şi coacerea, cea mai sigură metodă este testul dopului.

Dacă pepenele a fost forţat contra naturii, nu a avut timp să acumuleze zaharurile necesare, dar nici să aibă aspectul roşu, natural. Evitaţi pepenele care nu este roşu în interior, şi nici dulce.

Pepenii forţaţi să se coacă au seminţe albe

Atunci când faceţi testul dopului, acordaţi atenţie seminţelor. Pepenii forţaţi să se coacă au seminţe albe, neevoluate.

Însă nu orice sămânţă albă este semn că pepenele a fost injectat. Mai există pepeni care au majoritatea seminţelor negre, însă din cauza condiţiilor meteo mai sunt printre ele şi câteva albe, necoapte.

Pe de altă parte, dacă nu doriţi să faceţi testul dopului, există alte metode prin care puteți recunoaşte un pepene copt:

Testul sunetului

Un pepene roşu, copt, ciocănit cu dosul degetelor (cum ciocănim la uşă) va emite un sunet de gol.

Pata galbena este un indiciu ca pepenele este copt, in ritmul lui

Pata galbenă

Pepenii care au o pată galbenă pe coajă sunt copţi şi dulci. Pata galbenă reprezintă locul în care pepenele a stat sprijinit pe pământ şi care nu a fost expus la soare. Cu cât este mai mare pata, cu atât pepenele a stat mai mult să se coacă.

Dacă această pată nu există, înseamnă că pepenele nu este copt sau că a fost întors de pe o parte pe altă. Însă, este puţin probabil ca a doua situaţie să se fi întâmplat cu adevărat.

Coaja lucioasă

Coaja trebuie să fie lucioasă şi cu aspect cerat, rotundă şi fără deformaţii. Este semnul unui pepene ajuns la maturitate în ritmul lui, şi că miezul este copt în întregime.

Mărimea şi greutatea

Un pepene copt va avea  o greutate mai mare, chiar dacă pare mai mic decât alţi pepeni.

Pentru că este peste 90% apă, un pepene care este greu pentru dimensiunea pe care o are va conţine o cantitate mai mare de apă – un indicator foarte bun că nu este sec în interior.