Plante naturiste, Tratamente naturiste

COADA – CALULUI previne și tratează ARTERIOSCLEROZA (o boală gravă, care amenință viața)

Arterioscleroza reprezintă blocarea arterelor care alimentează cu oxigen și substanțe nutritive inima și creierul.

Se manifestă prin îngroșarea pereților arterelor în urma formării depunerilor de la nivelul pereților arteriali.

Arterioscleroza este caracterizată de pierderea elasticității vaselor de sânge și îngustarea arterelor mici, acestea având drept efect îngreunarea circulației sanguine.

Aterocleroza este o formă aparte a arteriosclerozei, caracterizată de îngroșarea pereților arteriali în urma formării depozitelor de lipide.

Mai exact, ateroscleroza are drept cauză depunerile de grăsimi, în vreme ce arterioscleroza este rezultatul unor depuneri difuze, prevalente fiind proteinele plasmatice.

Cauzele arteriosclerozei

  • lipsa exercițiului fizic – trai sedentar
  • consumul excesiv de zahăr alb, al mâncărurilor rafinate
  • diete cu un conținut mare de colesterol
  • hipertensiune arterială, obezitate și diabet
  • stres emoțional (crește riscul de apariție a insuficienței cardiace)
  • factori ereditari.

Coada-calului, remediu în arterioscleroză

În organismul uman, cantitatea de siliciu scade odată cu vârsta, ceea ce determină rigidizarea și sclerozarea vaselor de sânge, mai ales a arterelor.

Coada-calului  (Equisetum arvense și E. maxima – speciile bune) este planta care conține cea mai mare cantitate de siliciu solubil din lume, considerat un reȋntineritor de excepție.

Cura cu coada-calului

Coada-calului scade tensiunea arterială și împiedică oxidarea colesterolului pe pereții vaselor sanguine. Astfel este prevenită formarea plăcilor de aterom și obturarea vaselor de sânge.

Cura cu coada-calului este recomandată pentru prevenirea și tratarea arteriosclerozei.

Tratamentul este foarte eficient și în hipertensiune, precum și în bolile de inimă (conținutul ridicat de potasiu al acestei plante este un argument în plus în acest sens).

  • Modul de preparare al pulberii

Se obține prin măcinarea fină, cu râșnița electrică de cafea, a părților aeriene uscate. Pulberea  se păstrează în borcănele închise ermetic, în locuri ferite de lumină, astfel încât principiile sale active să nu se degradeze.

Se administrează pe stomacul gol, fiind foarte eficientă și bine tolerată de organism în tratamentele de lungă durată.

  • Modul de administrare al pulberii

Se administrează 2-3 lingurițe de pulbere de coada-calului pe zi (se ține sub limbă cel puțin 1 minut, apoi se înghite cu apă), în cure de 2-3 luni, urmate de 30-45 de zile de pauză.

Precauții la tratamentul cu coada-calului

Coada-calului inhibă absorbția vitaminei B1, motiv pentru care nu va fi administrată concomitent cu suplimentele care conțin această vitamină.

 

 

 

loading...