Medicină naturistă

Cele mai puternice ULEIURI volatile contra CISTITEI – efect comparabil cu al antibioticelor de sinteză

Sistemul urinar este alcătuit din rinichi, uretere, vezică urinară şi uretră – toate cu un rol bine definit în eliminarea reziduurilor din organism.

Dacă o bacterie reuşeşte să se strecoare ascendent în acest sistem, prima dată se cantonează la nivelul vezicii urinare.

Cistita este termenul medical pentru inflamația vezicii urinare. De cele mai multe ori, această inflamaţie are drept cauză o infecţie bacteriană (infecţie de tract urinar).

Inflamația vezicii urinare poate fi deranjantă şi dureroasă şi poate degenera într-o serioasă problemă de sănătate, mai ales dacă infecţia se extinde la rinichi.

Uleiurile volatile, efect comparabil cu al antibioticelor de sinteză

Uleiurile volatile, care se mai numesc uleiuri aromate sau uleiuri eterice, sunt substanţe extrase din plantele aromatice care se evaporă foarte uşor, au un miros intens şi un efect antiseptic foarte puternic (cel puţin comparabil cu al multor antibiotice de sinteză).

În prezent, există zeci de medicamente prescrise de medici ce au la bază aceste uleiuri. Aceste remedii dau rezultate excelente contra cistitei.

Iată şi cele mai puternice uleiuri volatile (se folosesc doar uleiurile naturale avizate pentru uz intern):

Uleiul de lavanda are efect antiseptic foarte puternic

Uleiul volatil de lavandă (Lavandula angustifolia, L. officinalis)

Recomandat în mod special în cazul infecţiei urinare cu candida.

  • Se iau câte 12 picături pe zi, în 2-3 reprize. Fiecare doză se ia cu măcar jumătate de pahar de apă, pe stomacul gol, pentru ca uleiul volatil să îşi facă rapid efectul la nivelul vezicii urinare. O cură durează 28 de zile.

Uleiul volatil de cimbru (Thymus vulgaris)

Tratamentul este valabil în toate tipurile de cistită bacteriană.

  • Se iau câte 5 picături, de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, în cure de 12 zile. Fiecare doză se ia pe stomacul gol, în 100 ml. apă care se bea imediat după adăugarea uleiului, pentru ca acesta din urmă să nu aibă timp să se evapore.

Uleiul volatil de busuioc (Ocimum basilicum)

Se completează foarte bine cu ambele uleiuri anterior prezentate (de cimbru şi lavandă), fiind util atât împotriva cistitei bacteriene, cât şi a celei fungice.

  • Se iau câte 5 picături, în 100 ml. apă, de 2 ori pe zi, în cure de 12-28 de zile.