Ceaiuri medicinale, Tratamente naturiste

Ceaiuri pentru LARINGITĂ – inflamaţia laringelui şi a corzilor vocale

Laringita (inflamaţia laringelui) este o boală pe care schimbările de temperatură o accentuează.

Este o inflamaţie a corzilor vocale, provocată de o suprasolicitare a vocii (cântat tare, strigat), însă poate fi provocată şi de o răceală.

Persoanele afectate de laringită sunt răguşite şi îşi pot pierde vocea. După câteva zile de tratament, problemele dispar, în cele mai multe cazuri.

Rezulltate rapide în vindecarea laringitei dau ceaiurile din plante ajutătoare, preparate în casă şi administrate până la dispariţia simptomelor:

Ceai din amestec de plante

  • 30 g frunze uscate de voronic (unguraş)
  • 10 g flori uscate de captalan
  • 30 g flori uscate de podbal
  • 30 g frunze uscate de cimbru.

Se amestecă plantele. Din acest amestec se iau 2 linguri cu vârf, care se opăresc cu 1 l de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă să se infuzeze 5-10 minute, apoi se strecoară.

Se toarnă ceaiul într-un termos sau se acoperă recipientul cu un material călduros şi se bea puţin câte puţin, pe tot parcursul zilei. Ceaiul are un gust amărui şi poate fi îndulcit cu miere.

Ceai de voronic (unguraş)

Peste 2 linguri cu vârf de plantă uscată se toarnă 1/2 l de apă clocotită. Se lasă să se infuzeze timp de 10 minute şi se strecoară. Se împarte ceaiul în 2 porţii şi se bea înghiţitură cu înghiţitură.

Ceaiurile grabesc vindecarea laringitei

Ceai de cardamom şi ghimbir

  • 2-3 seminţe de cardamom
  • 1 linguriţă ace uscate de rozmarin
  • 1 linguriţă mentă uscată
  • 1 linguriţă eucalipt uscat
  • 1 bucată de ghimbir proaspăt (3-4 cm.)

Se zdrobesc uşor seminţele de cardamom şi se amestecă cu câte 1 linguriţă cu vârf din fiecare plantă uscată şi cu ghimbirul tăiat mărunt. Peste plante se toarnă 1 l de apă clocotită şi se lasă la infuzat, acoperite, pentru aproximativ 10 minute. Se strecoară ceaiul într-un termos şi se bea pe tot parcursul zilei.

Ceai de podbal

O linguriţă cu vârf de flori şi frunze de podbal se opăresc cu  1 cană de apă. Se acoperă, se lasă la infuzat timp de 2 minute, se strecoară şi se amestecă cu puţină miere. Se bea cât se poate de cald, de mai multe ori pe zi.

Macerat de caşul-popii

Se pun la macerat, vreme de 12 ore, câte 1 linguriţă de caşul-popii la 1 cană de apă rece. La final, lichidul se încălzeşte uşor. Se strecoară. Se beau 3 căni pe zi. Cel mai bine este ca raţia zilnică să se ţină într-un termos.

Ceai de lumânărică

Se opăresc cu 1 cană de apă clocotită 1-2 linguriţe de plantă uscată, se lasă 10 minute să se infuzeze, apoi se strecoară ceaiul. Se beau 1-3 căni pe zi.