Ceaiuri medicinale, Medicină naturistă

Ceaiuri care țin sub control și previn simptomele ALERGIILOR de IARNĂ

Odată cu instalarea frigului multe persoane încep să strănute, să aibă ochii umezi, secreții nazale, dar și alte simptome.

De asemenea, pe anumite suprafețe ale corpului – față, brațe, picioare – pielea se irită, se înroșește, se acoperă cu pete, cu erupții.

Orice ieșire din casă poate provoaca guturai, dureri de ochi sau senzație de mâncărime, lăcrimare, îndeosebi în zilele însorite.

La contactul cu frigul, în locuri deschise, unde bate vântul, apar dureri de cap, în zona tâmplelor și a frunții. În încăperile calde, toate simptomele dispar.

Toate acestea sunt manifestări ale alergiilor de iarnă. Hipersensibilitatea la frig se întâlnește la persoanele cu imunitatea dereglată, legată de problemele tractului gastro-intestinal, în special ulcer și disbacterioză, dar și la cei cu hepatită cronică, colecistită, pancreatită, amigdalită și sinuzită.

Din fericire, se pot lua o serie de măsuri pentru a preveni și controla simptomele alergiilor:

Ceai de dentiță

Dentița, iarbă cu floricele galbene, pufoase, este una din cele mai apreciate plante în medicină populară,  deoarece are efecte benefice multiple.

Persoanele care beau zilnic ceai proaspăt din dentiță, în loc de cafea, timp de câțiva ani la rând, își pot reprograma  sistemul imunitar în așa fel ca el să nu mai fie sensibil la alergeni.

Ceaiul se prepară dintr-o linguriță plină de plantă tocată mărunt și 200 ml. de apă fierbinte.

Ceai de brusture și păpădie

Peste un amestec din părți egale (câte 1 lingură) de rădăcini de păpădie și de brusture se toarnă 3 pahare de apă rece și se lasă la macerat timp de 8-10 ore.

Se pune maceratul cu plante pe foc, se lasă să fiarbă timp de 10 minute, apoi se oprește focul. După răcire, se filtrează. Se beau câte 125 ml, de 5 ori pe zi.

Suc sau ceai de țelină

Se beau 2 linguri de suc de țelină (rădăcină), cu 30 minute înainte de masă, de 3 ori pe zi.

Sucul poate fi înlocuit cu o infuzie din 2 linguri de țelină rasă și 250 ml. de apă. Se beau câte 75 ml, de 3 ori pe zi, înainte de masă.

Ceaiuri pentru lăcrimare

Lăcrimarea poate fi produsă din cauza vântului rece sau a gerului. Ochii se pot proteja astfel:

• 1 ceapă tocată se fierbe în 500 ml. apă, se strecoară și se răcește. În decoct se adaugă 1 linguriță de miere de albine; se folosește pentru spălături.

• 1 linguriță de semințe de mărar zdrobite se infuzează,  până la răcire, ȋn 200 ml. de apă; se ȋmbibă tampoane de vată cu infuzie şi se aplică pe ochi, timp de 15 minute.

• 1  linguriță rasă de ceai negru se infuzează cu 175 ml. de  fierbinte, se  strecoară şi se amestecă cu 150 ml. de lapte; se folosește pentru spălături şi comprese.

• se fierb 3 linguri de mei  ȋn 500 ml. apă, timp de 20-30 minute; se spală ochii cu decoctul strecurat, cu 30 minute înainte de culcare, iar meiul se consumă  cu ulei de in.

 

 

loading...
Loading...