Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Ceai de Turiţă Împotriva Durerilor în Gât, Pietrelor la Bilă, Anginei Pectorale, Gutei şi Varicelor

Medicina modernă recunoaşte turiţa (Agrimonia eupatoria) ca tratament împotriva afecţiunilor ficatului, tulburărilor digestive, bolilor de rinichi, reumatismului şi gutei.

Proprietăţile tămăduitoare ale plantei s-au făcut cunoscute încă din secolul I, ȋ.Hr. şi continuă să îşi dezvăluie efectele curative, impresionând până şi medicina modernă, care, în prezent, o recunoaşte official, ca tratament ȋmpotriva a numeroase afecţiuni.

Compoziţie chimică

Componenţii principali ai turiţei constau în tanin de natură catehică, galotanin şi elagitanin, cvercetină liberă, hiperină şi rutosidă, ulei volatil, substanţe amare, vitaminele C şi K,  acid ursolic, acid nicotic, bioxid de siliciu.

Toate acestea conferă turiţei efecte antiinflamatoare, coleretice, diuretice, diaforetice, antiseptice, hemostatice, expectorante şi antialergice.

Combate durerile în gât

Pentru combaterea laringitei, faringitei sau durerilor în gât, se adaugă 100 de grame de plantă mărunţită la 1 litru de apă, care se pun la fiert, pe foc mic. Se lasă să fiarbă până când lichidul se evaporă şi ajunge la o treime din volumul iniţial.

♣ Se bea câte o ceaşcă mică de ceai, seara, îndulcit cu miere. Tratamentul se urmează pe o perioadă de 3 – 5 zile.

Contra litiazei biliare (pietre la bilă)

În râşniţa de cafea se macină 20 grame de pelin uscat cu 20 de grame de turiţă uscată. Peste o linguriţă din acest amestec se toarnă o cană cu apă clocotită, se acoperă, se lasă la infuzat timp de 10 minute, după care se strecoară. Deşi amară, infuzia nu se îndulceşte cu miere sau zahăr.

♣ Se bea caldă, cu înghiţituri mici, într-o repriză, timp de 2 săptămâni, cu pauză de alte 2 săptămâni, după care tratamentul se poate repeta.

Tratează angina pectorală

Peste 50 de grame de turiţă se toarnă 2 căni de apă. Se pune totul la foc mic şi se lasă să fiarbă până când lichidul scade la o treime din volumul iniţial. După ce a fost strecurat, se poate îndulci cu miere, după gust.

♣ Se iau câte 100 ml. de lichid, de 6 ori pe zi, timp de 10 zile.

turita
Ceaiul de Turita Calmeaza Durerile in Gat

Împotriva hemoragiilor

Peste 30 de grame de plantă se toarnă 350 ml. apă. Se pune la foc mic şi se lasă să fiarbă până când volumul iniţial scade la jumătate. Se strecoară.

♣ Se ia câte o lingură, la fiecare 3 ore, până la ameliorare.

Contra afecţiunilor tractului gastro – intestinal

Peste 3 linguri cu pulbere de turiţă se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită, se acoperă, se lasă la infuzat vreme de 2 ore şi se strecoară.

♣ Se ia câte o jumătate de cană, de 3 ori pe zi, înainte cu o oră de mesele principale. Tratamentul se urmează pe o perioadă de 10 zile (dacă afecţiunea nu este cronică), maximum 2 săptămâni.

Împotriva  gutei şi varicelor

Se toarnă 2 căni cu apă peste 3 linguri de plantă mărunţită. Se  ţine pe foc până când dă într-un clocot. Se pune deoparte, se acoperă, se lasă la infuzat timp de 4 ore şi se strecoară.

♣ Decoctul obţinut se poate folosi sub formă de cataplasmă aplicată pe locurile afectate sau poate fi adăugat în cada de baie, fără restricţie de timp.

Contraindicaţii

Turiţa este contraindicată în constipaţie şi persoanelor care suferă de coagularea rapidă a sângelui sau hipotensiune arterială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *