Ceaiuri medicinale, Tratamente naturiste

Ceai de OBLIGEANĂ: proprietăţi, preparare, administrare, beneficii

Ceaiul de obligeană (Acorus calamus) este un remediu la îndemână pentru numeroase boli de ordin digestiv, însă nu numai.

Se prepară din rizomii plantei, care conţin ulei volatil cu azaronă, tanin, substanţe amare, rezine, săruri minerale, vitamine.

Ceaiul de obligeană este cunoscut în special ca remediu pentru funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:

  • reducerea spasmelor care pot apare la nivelul tractului intestinal;
  • normalizarea secrețiilor gastro-intestinale;
  • favorizarea secreției de bilă;
  • îmbunătăţirea digestiei.

Totodată, ceaiul de obligeană contribuie la funcţionarea normală a sistemului nervos, la îmbunătăţirea memoriei.

Ceai de obligeană – mod de preparare, administrare

  • Decoct

Se fierbe o jumătate de linguriţă de plantă în 200 ml. apă, timp de 5-10 minute, apoi se strecoară. Se beau, treptat, 1-2 căni cu ceai pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale.

  • Infuzie

Se adaugă 1 linguriţă de plantă 200 ml. apă clocotită, se acoperă, se lasă la infuzat timp de 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoară.  Se administrează 1-2 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

  • Macerat la rece

Se adaugă 1 linguriţă cu plantă adăugată la 250 ml. de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară.  Se administrează 1-2 căni cu macerat pe zi, cu 30 de minute  înainte de mese.

Tratamentul cu obligeană nu va fi făcut mai mult de 3 luni la rând, cu 1 lună de pauză.

Ceaiul de obligeana, elixir pentru sistemul digestiv

Efecte

  • Stomahic (stimulează secreţia sucurilor gastrointestinale)
  • Carminativ (ajută eliminarea gazelor intestinale)
  • Antispastic gastrointestinal
  • Coleretic-colagoc (stimulează secreţia şi eliminarea bilei)
  • Antianemic
  • Antiepileptic
  • Diuretic cu eliminare de acid uric
  • Tonic nervos, sedativ
  • Vermifug.

Indicaţii terapeutice

Ceaiul de obligeană poate fi administrat ca adjuvant în caz de:

  • indigestie, digestie lentă;
  • gastrită, ulcer gastric şi duodenal;
  • balonări;
  • colici gastrointestinale;
  • afecţiuni metabolice;
  • anorexie;
  • tulburări neurovegetative manifestate prin agitaţie, anxietate, insomnie, tulburări de memorie;
  • convalescenţă;
  • parazitoze intestinale;
  • epilepsie;
  • stres;
  • depresie;
  • migrene pe fond de stres;
  • schizofrenie;
  • psihoze;
  • amnezie;
  • viroze respiratorii (astm, bronşită, gripă, răceală, guturai);
  • sângerări intestinale uşoare – pe lângă acest ceai se va lua şi 1 lingură de bitter suedez.

Contraindicaţii

Ceaiul de obligeană nu se administrează copiilor, în caz de hipersensibilitate la această plantă, femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.