Medicină naturistă

BOLI de URECHI: leacuri la îndemână, cu rezultate excelente

Durerile de urechi apar, în general, din cauza curentului şi a vântului rece, însă pot fi provocate şi de otită.

Împotriva  bolilor de urechi există o colecţie vastă de remedii naturiste cu rezultate pozitive, demonstrate.

Iată câteva dintre cele mai la îndemână şi eficiente:

Dureri de urechi

Ceapa este bogată în uleiuri eterice, calmând durerile de urechi.

• Se toacă mărunt 1 ceapă, se pune într-o batistă şi se leagă batista ca un săculeţ. Bolnavul se culcă pe o parte şi va ţine apoi săculeţul cu ceapă pe urechea bolnavă.

Hipoacuzie (diminuarea acuității auditive)

Următorul remediu este recomandat de medicul naturist elveţian Johan Künzle, care susţine că procedeul dă rezultate excelente.

• Se toarnă 1 cană de vin natural într-un litru de apă. Se pune apa să fiarbă la foc mic, iar când începe să iasă aburi, bolnavul îşi ţine capul deasupra vasului, pentru ca vaporii să intre în urechi, pe rând. Procedurile se fac pe parcursul a 15 seri.

Zgomot în urechi

Se picură în fiecare ureche câte 1-2 picături de suc proaspăt de ceapă (se dă ceapa pe răzătoare şi se strecoară apoi prin tifon). Se pune de 2 ori pe zi, timp de 1 săptămână.

Sucul de ceapa combate zgomotul in urechi

Dopuri de ceară

Acest remediu combate zgomotul şi pocniturile din urechi, îmbunătăţeşte auzul şi elimină dopurile de ceară:

• se ia 1 ceapă de mărime mijlocie şi în mijlocul ei se face o adâncitură cu ajutorul unui cuţit; în adâncitura rezultată se toarnă 1 linguriţă de seminţe de chimen şi se astupă cu miez de pâine

• ceapa se lasă să se coacă bine în cuptor şi, cât încă este fierbinte, se stoarce sucul prin două straturi de tifon;

• se toarnă câteva picături din sucul rezultat în ureche şi se astupă cu o bucăţică de vată.

Procedura se face de 2 ori pe zi, până la însănătoşirea completă.

Otită

Apare, adesea, din cauza unui simplu guturai.

Înainte de somn, în fiecare ureche se picură câte 1 picătură de tinctură de propolis de 5%. Tratamentul durează 2 săptămâni.

Otită cronică purulentă

Se prepară un amestec din suc proaspăt de usturoi şi apă fiartă şi răcită, în proporţie de 1:3. În fiecare ureche (curăţate înainte) se picură câte 10 picături de amestec.

După 15 minute, bolnavul trebuie să îşi întoarcă capul în aşa fel încât sucul de usturoi din urechi să se scurgă afară. Procedura se face de 3 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.