Plante naturiste, Tratamente naturiste

ASTRAGALUS scurtează perioada de vindecare a GRIPEI de primăvară

Astragalus (Astragalus membranaceus) este o plantă asiatică, a cărei rădăcină este considerată în prezent drept unul din cele mai bune stimulente imunitare cunoscute.

Astragalus a fost folosit timp de mii de ani în medicina tradiţională chineză.

Studiile au arătat că planta face organismul să producă mai multe celule cu rol în imunitate, face să crească producţia de anticorpi (inclusiv de interferon), cu care sistemul nostru natural de apărare luptă împotriva virozelor.

Tratează şi previne gripa de primăvară

Gripa de primăvară este cel mai greu de tratat, deoarece vine însoţită de tot felul de complicaţii, pe fondul unor “restanțe” la imunitate acumulate în timpul iernii.

Astragalus este o plantă cu rezultate foarte bune în ceea ce priveşte scurtarea perioadei de vindecare şi pentru atenuarea simptomelor, pentru înlăturarea complicaţiilor sau sechelelor gripei.

Astragalus – mod de administrare

Astragalus  poate fi administrat în orice fază a gripei, fiind eficient inclusiv pentru eliminarea complicaţiilor: pneumonii, bronşite, sinuzite, etc. În plus, planta este excelentă şi pentru persoanele sănătoase, pentru prevenirea gripei.

  • Se administrează câte 0,2-0,4 g, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, în cure de 2-4 săptămâni.

Astragalus, printre cele mai bune stimulente imunitare

Remediul poate fi administrat atât copiilor, cât şi adulţilor, fiind foarte bine tolerat de digestie, iar potenţialul alergen al acestei rădăcini este extrem de redus. De asemenea, rădăcina de astragalus este un ajutor de nădejde la tratamentul cu antivirale şi antibiotice, deoarece le potenţează acestora acţiunea terapeutică şi le diminuează efectele adverse.

Împotriva tusei: miere şi iarbă-mare

  • Mierea de albine polifloră se recomandă în primele faze ale răcelii, când apare tusea iritativă, uscată: se iau câte 1-2 linguriţe de miere lichidă, eventual amestecate cu puţin praf de scorţişoară, la câte 30 de minute.
  • Iarba-mare (Inula helenium) se ia în faza productivă a tusei: se ia câte o jumătate de linguriţă de pulbere de rădăcină de iarbă-mare (obţinută prin măcinarea cu râşnița de cafea) la 4-6 ore, cu puţină apă.

Administrarea celor două remedii se face atâta timp cât durează tusea, dozele reducându-se pe măsură ce intensitatea tusei scade.

Inhalație cu uleiuri volatile

  • Într-un vas cu apă fierbinte se pun 1-2 picături de ulei volatil de cimbru (Thymus vulgaris) şi 1-2 picături de ulei de mentă (Mentha piperita). Se acoperă capul şi vasul cu un prosop, se apropie nările de vas şi se inspiră vaporii degajaţi, timp de câteva minute. Pacientul se va relaxa apoi la orizontală, bine învelit şi ferit de contactul cu curenţii de aer sau cu frigul.
loading...