Sfaturi

Acestea sunt semnele care anunţă apariţia VARICELOR la nivelul picioarelor

Varicele reprezintă una dintre cele mai frecvente boli ale venelor care afectează populaţia.

Se definesc ca fiind vene mărite, lărgite, noduroase, vizibile sub piele, întortocheate, albăstrui.

Orice venă poate deveni varicoasă, însă cel mai des acestea se întâlnesc la nivelul membrelor inferioare, în zona coapselor, în partea posterioară a genunchilor şi pe muşchii gambelor.

Cum putem afla dacă venele lucrează suficient

Dacă picioarele obosesc sau devin mai grele după un stat prelungit în picioare sau pe scaun. În orice caz, problemele legate de vene apar în timpul zilei.

La cine pot să apară varicele

La peste 60% dintre suferinzii de varice, boala apare ca urmare a unei predispoziţii genetice. Există însă şi alţi factori de risc pentru boala varicoasă:

  • Vârsta înaintată
  • Statul îndelungat în picioare
  • Ridicarea greutăţilor
  • Sarcini multiple
  • Istoric de cheaguri în venele piciorului
  • Obezitate
  • Sedentarism
  • Fumat
  • Lipsa exerciţiilor fizice
  • Hipertensiune arterială
  • Boli ale organelor bazinului

Cum se manifestă boala varicoasă

Boala se manifestă iniţial că o problemă estetică. Netratate, varicele se agravează cu timpul, provocând durere şi nu numai.

Varicele sunt vene marite care provoaca durere

Principalele semne şi simptome ale bolii sunt:

♣ apariţia pe picioare a unei reţele de vinişoare de culoare roşiatică sau albăstruie;

♣ în scurt timp, apare senzaţia de disconfort, de picioare grele, obosite;

♣ se instalează crampele;

♣ glezne umflate;

♣ apar mâncărimi la nivelul picioarelor;

♣ urmează pătarea pielii;

În cazuri severe, apare îngroşarea şi decolorarea pielii picioarelor, eczemele, iar în ultima instanţă,  ulcerul varicos, a cărui vindecare este dificilă şi lentă.

Varicele devin foarte dureroase în cazurile în care un cheag de sânge se formează în interiorul lor, patologie numită “tromboflebită varicoasă”.

Ce putem face pentru întărirea venelor

Picioarele sus – ridicaţi-vă picioarele deasupra nivelului inimii, 10-15 minute, de 3-4 ori pe zi; în acest mod, venele sunt degajate, iar sângele poate curge mai uşor înapoi, spre inimă; nu apar nici vinişoare şi nici varice, iar venele sunt cât se poate de sănătoase.

Apa  întăreşte supleţea vaselor de sânge – când faceţi duş, urcaţi cu jetul de apă rece, de la glezne în sus, sau umpleţi cada cu apă rece până la genunchi şi păşiţi ridicând picioarele.

Ciorapi compresivi, purtaţi din când în când – se achiziţionează pe măsură, de la firme specializate, şi  produc o uşoară contrapresiune, care susţine venele.

În formele uşoare de boală, se mai recomandă următoarele măsuri de precauţie:

  • se evită statul în picioare perioade lungi de timp;
  • se evită statul pe scaun cu picioarele încrucişate;
  • se evită tocurile înalte;
  • se evită haine strâmte în jurul coapselor, zonelor inghinale şi brâului.
loading...