Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Acesta este ceaiul natural care înlocuieşte cu succes ASPIRINA periculoasă din comerţ

Răceala, gripa, durerile de cap şi tusea productivă sunt boli frecvente ale anotimpului rece.

Din fericire, toate pot fi tratate şi vindecate cu remedii rapide, obţinute la domiciliu.

Spre exemplu, ceaiurile sunt obligatorii în tratamentul pentru răceală şi gripă. Pe lângă acţiunea terapeutică a plantelor, ceaiurile hidratează organismul, ajutându-l să recupereze cantitatea de lichid pierdută prin transpiraţie.

Le putem prepara dintr-o singură plantă sau putem combina mai multe medicamente naturale. Indiferent de modul în care alegem să le administrăm, băuturile medicinale au efecte de o eficiență surprinzătoare.

Infuzie din coajă de salcie albă (Salix alba)

Scoarţa salciei este o sursă bogată de salicină care, odată ce a fost asimilată de organism se transformă în acid salicilic, principiul activ din aspirina sintetică.

Coaja de salcie sau ‘’aspirina vegetală’’, aşa cum mai este numită, este mai eficientă decât echivalentul ei sintetic. Acţiunea salicilinei naturale este ajutată de alte principii active, precum taninurile, sărurile minerale şi vitaminele (aşa numiţii fitocomplecşi).

Mai mult decât atât, ceaiul din coajă de salcie este lipsit de efectele secundare specifice aspirinei din comerţ, principala problemă a medicamentului industrial fiind iritarea mucoasei gastrice.

În tratamentul răcelii şi gripei, se recomandă următoarea infuzie din scoarţă de salcie albă:

Mod de preparare şi administrare

Peste 10 gr. plantă uscată şi mărunţită (se poate achiziţiona din farmacii sau din magazinele cu produse naturiste) se toarnă 250 ml. de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se strecoară.

Sunt recomandate 3 căni pe zi. Infuzia se bea cât mai fierbinte. Se poate îndulci după gust, cu miere.

ceai-de-salcie-alba
Ceaiul din scoarta de salcie inlocuieste aspirina de sinteza

Decoct din scoarţă de salcie, flori de tei şi măceşe

O altă reţetă cu efecte de o eficiență remarcabilă este decoctul din scoarţă de salcie, flori de tei şi măceşe. Este un medicament natural puternic împotriva bolilor virale (răceală, gripă, guturai) şi nu ar trebui să ne lipsească în sezonul rece. Se obţine foarte uşor, după următoarea reţetă:

Mod de preparare şi administrare

Se iau 2 linguri de scoarţă de salcie şi se pun la fiert, timp de 15 minute, cu o cană de apă. Se adaugă 2 linguri de măceşe, lăsându-se la fiert alte câteva minute. În final, se adaugă 2 linguri de flori de tei, după care se lasă totul la infuzat (acoperit, în repaos) vreme de 5 minute. Decoctul se fitrează şi se îndulceşte, după gust, cu miere.

Se bea călduţ, câte 2-3 căni pe zi.

Băile cu scoarţă de salcie

Băile cu scoarţă de salcie sunt remedii recunoscute în tratamentul bolilor ce au cauze virale – gripă, răceală, afecţiunile căilor respiratorii superioare. Rămurelele de salcie pot fi recoltate şi acum, în sezonul rece (chiar şi în pragul iernii), când au acumulat o concentraţie mai mare de salicină. Pentru băile terapeutice se folosesc crenguțele cu totul, fără a le decoji.

Cum se procedează:

Alegeţi ramurile tinere, cele care sunt cât mai subţiri, şi tăiaţi-le în bucăţi de aproximativ 5 -10 cm. Se prepară o fiertură din 500 gr. plantă la 5 litri de apă, în care se adaugă un pumn de sare grunjoasă.

Se pot face băi locale, la picioare, sau fiertura poate fi turnată în apă din cadă.

Contraindicaţii

Intern, preparatele din coajă de salcie sunt interzise copiilor, celor cu diabet zaharat, persoanelor alergice la acidul salicilic, celor care suferă de deficienţe renale sau de astm bronşic, femeilor însărcinate sau care alăptează. Se va administra cu prudenţă în cazul tulburărilor de coagulare a sângelui, afecţiunilor hepatice severe, ulcerului gastro-duodenal.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *